Posted in Match

Nicio vară fără pellet waggler!

Nu există vară fără pescuit la pellet waggler. Aceasta este regula pe care mi-am impus-o de vreo 3-4 ani.
Efectiv nu văd cum aș putea să nu profit de comportamentul peștilor pe timpul verii, când temperaturile sunt ridicate și, odată cu acestea, și peștii se ridică de pe substrat spre straturile superioare ale apei.

la bază, pescuitul la pellet waggler este și trebuie să fie extrem de simplu. O plută lestată, special concepută pentru acest stil de pescuit, opritori de cauciuc sub și deasupra agrafei cu vârtej sau chiar un opritor de tip T. Un forfac, fie el de monofilament sau fir textil. Din comoditate folosesc forfacele pentru method feeder. Atât. Nu folosesc niciun fel de lest pe fir deoarece pluta este autolestată iar pelete de 8-10mm trebuie să cadă cât mai natural, nicidecum forțat.
Peleta este foarte importantă și trebuie atașată mereu pe fir de păr cu bandă de silicon. Nu folosesc niciodată pelete colorate, cu arome altele decât cele de fishmeal.
 
În cea mai recentă partidă am folosit, în premieră pentru mine, pelete van den Eynde Elite Pellet de 8mm. Pelete sunt, în esență, versatile, de culoare brună și cu un conținut echilibrat de uleiuri și au la bază făină de pește de cea mai înaltă calitate.
 
Secretul pescuitului la pellet waggler este sincronizarea. Sincronizarea dintre momentul în care peștii încep să se ridice la suprafață și cantitatea corectă de pelete trase cu praștia pe vad.
În mod normal eu îmi încep pescuitul printr-un ritm susținut de nădire cu pelete. Aproximativ 10 pelete lansate ritmic, la interval de 30 de scunde timp de aproximativ 10-15 minute. În mod normal, peștii sosesc pe vad mai repede de cele 15 minute, însă ritmul susținut oferă încredere peștilor din zonă, asigură menținerea vadului și creșterea nivelului de activitate al crapilor și amurilor.
 
Da, la pellet waggler puteți prinde crap, ten, caras.
 
Odată ce vadul s-a format, tot ceea ce rămânde făcut este să scădeți cantitatea de pelete nădite și să intensificați ritmul de nădire.
 
Ritmul tipic arată cam așa: 2-3 pelete trase pe vad -> lansarea liniei pe vad -> recuperarea liniei, câte o tură de mulinetă, 2-3 recuperări -> 2-3 pelete lansate pe vad -> recuperarea ]n întregime a liniei -> 2-3 pelete lansate pe vad -> lansarea liniei pe vad -> repetare.
 
Tehnica pescuitului la pellet waggler este pe cât de simplă, pe atât de energică și de antrenantă.
Deși pare, această tehnică nu este costisitoare. Pentru o partidă de câteva ore nu se va consuma mai mult de un kilogram de pelete.
 
Singurul secret este acela că fiecare pescar trebuie să găsească ritmul corect de nădire în acea zi. Odată găsit, succesul este garantat!
 
Fir Întins!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.