Din greșeli se învață cel mai bine!

Nu sunt misogin, dar de foarte multe ori mă fascinează comportamentul femeilor când vine vorba despre modul unora dintre ele de a se relaxa. Mi se pare fascinant cum simt nevoia, unele dintre ele, de a se simți răsfățate, cum se machiază, cum merg la SPA pentru a se destinde și pentru a uita de problemele cotidiene, de grijile casei, jobului, etc.

Noi bărbații nu suntem așa. Noi suntem niște brute necioplite cu apucături primordiale și necesități din aceeași categorie. Greșit! Suntem mai rău. Abia așteptăm să evadăm la pescuit, la o bere sau într-un magazin de articole de pescuit, de bricolaj, de scule și unelte, etc. Depinde și indiferent de locul nostru de evadare, suntem și noi niște oameni cu necesități de tip ”SPA” doar că mai pentru natura noastră de evoluție, undeva între vânător și corporatist.

Nu sunt că asta ne face mai puțin bărbați, dar poate ar fi cazul să recunoaștem că indiferent ce ar spune lumea, avem și noi nevoi puține pe lângă carul de defecte. Avem și părți bune, unii dintre noi, cum ar fi să recunoaștem când greșim.

Eu recunosc de fiecare dată când greșesc, mai ales când vine vorba despre pescuit, dar mereu îmi spun că din greșeli înveți cel mai bine. Din acest motiv acest articol va fi despre greșeli și nu despre cât de bun sunt eu și perfect. Asta e treaba celor 5-6 pescari de competiție cu puțe mici și complexe care defulează (da, defulează este cuvântul corect, nu refulează că nu sunt conducte de transport al materiilor fecale, deși comportamentul lor lasă această impresie).

Nu sunt maestru în pescuit și nu susțin asta ci mai degrabă sunt un pescar care învață în fiecare zi ceva nou. Exact așa este cu pescuitul babuștei la feeder. Dacă la rubeziană mai știu câte o chestie două, la feeder am o problemă deoarece nu am pescuit niciodată exclusiv la acest pește și folosind această tehnică.

Pe scurt am pescuit cam așa:

  • lansetă Maver MV-R 11ft – 3.30m cu vârful de 3/4oZ. O lansetă absolut superbă. Fină, cu rezervă de energie considerabilă, ușoară. Lanseta perfectă în opinia mea.
  • Mulinetă mărimea 3000 echipată cu fir textil de 0.10 și shockleader de monofilament de 0.20mm. Ulterior am schimbat textilul cu monofilament.
  • Coșuleț feeder de 40gr marca Mircea Gabor prins cu picioruș producție proprie. Un Jaxon QuickStop Bead pe post de opritor.
  • Atașat de quick stop bead am avut 40cm de fir monofilament de 0.18mm de care am atașat forfacul de 15 cm prin metoda buclă-în-buclă.
  • Cârlig Kamasan B560 numărul 16 și forfacul realizat din fir Maver MV-R Hooklenght Mono.
  • Nada: 2 kg de Marcel van den Eynde G5 + 1 kg de Marcel van den Eynde Feeder Basic aditivată cu ¾ dintr-un plic de aditiv Marcel van den Eynde Vanilla. G5 este o nadă clasică destinată pescuitului babuștelor, plăticilor și carașilor. Este o nadă fină cu un conținut ridicat de pesmet, aromă dulce și putere de colare medie. Feeder Basic este o noutate a anului 2019 și este o nadă neutră la culoare și miros. Este un mix pe bază de semințe și produse de patiserie, fără un miros care să iasă în evidență. Producătorii au realizat această nadă pentru a fi adaptată de pescar în funcție de necesitățile sale. Se poate folosi ca și nadă de bază, se poate combina cu orice tip de nadă din gama van den Eynde și cu orice tip de aditiv. Are o putere colantă medie și granulație fină. Cele două nade au fost aditivate cu aditivul de Vanilie. Odată amestecate uscate, peste nade am adăugat aproximativ 2-3 lingurițe de colorant Magic Color Brown de la van den Eynde pentru a colora nada în maro. Motivul? Peștii se așază mai cu încredere, în plus colorantul formează un nor discret pe substrat.

Totul părea perfect. Cu toate acestea nu a fost. Mai jos voi prezenta greșelile făcute pe durata partidei și, totodată, ceea ce voi corecta pentru ca data viitoare să am o partidă și mai bună.

  1. Distanța de pescuit. Am pescuit la aproximativ 35 de metri. Mult prea departe deoarece mi-am dat seama că pierdeam prea mult timp ”pe drum” în timp ce aduceam peștii la mal. Data viitoare voi pescui la maxim 20m și cu un coșuleț mai mic, poate 20 de grame.
  2. Firul textil. Pe suprafața apei s-a format o peliculă de praf și grăsimi care se depunea pe fir și determina firul să formeze burtă. Din acest motiv am ratat o serie de trăsături. Pe parcurs am trecut pe fir monofilament. Data viitoare voi pescui cu mono de la început.
  3. Mixul în sine a fost perfect din perspectiva mirosului și a mecanicii. Problema am fost eu deoarece nu am intuit unde se va desface nada. Deoarece a fost umectată mai ”pufoasă” aceasta crea o dâră de nadă pe toată coloana de apă. Din acest motiv am prins foarte mulți obleți pe cădere și nu am reușit să creez un pat de nadă corect. După aproximativ o oră am mai umectat puțin nada și am strâns-o mai puternic în coșuleț. Rezultatul s-a văzut după o perioadă de liniște de 20 de minute după care am prins doar babușcă pe substrat. Obleții au dispărut complet. Teoria mea: babuștele s-au așezat pe vad și au îndepărtat obleții. Data viitoare voi folosi aceeași nadă sau alta dar mai colantă.
  4. Neîncrederea în momeală. Din cauza obleților credeam că am dat greș când am aditivat viermii cu nișe aditiv van den Eynde Roach. Credeam că din acest motiv prindeam doar obleți. În realitate problema fusese mecanica nadei(a se vedea punctul 3). Viermii au funcționat ca și momeală pentru cârlig, însă nu au făcut selecția. Fiind reticent să folosesc porumbul ca și momeală pentru cârlig am pierdut mult deoarece porumbul nu doar selecta babușca dar și aduce trăsături mult mai rapide. Ciudat și neașteptat. Data viitoare voi porni cu porumb și poate voi toca niște porumb în nadă.
  5. Cârligul. Am folosit un cârlig prea mic. data viitoare voi încerca un Kamasan B560 de 14.

 

Până data viitoare nu vă fie teamă să recunoașteți că ați greșit și să învățați din greșelile făcute. Nu uitați că ”omul cât greșește, învață”.

 

 

P.S.

Până la următorul articol va rog să nu uitaţi de pagina noastră de facebook. Cu un click aici şi un like ne ajutaţi să creştem.

De asemenea nu uitaţi şi de pagina oficială de facebook Van den Eynde Romania. Un click aici şi un like va ajuta pagina să crească şi veţi fi mereu informaţi cu privire la noutăţile van den Eynde şi diverse reţete de nadă.

One thought on “Din greșeli se învață cel mai bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.