Părerea mea….

downloadÎmi amintesc și acum reacția pe care o avusesem acum mulți ani când citisem într-o revistă de pescuit din Marea Britanie despre un pescar cu renume, nu îmi amintesc numele lui cu exactitate, oferea cursuri de pescuit de o zi pentru o anumită sumă de bani.

 

Reacția mea de atunci fusese ”Oau ce tare. Îl plătești pe om și el îți spune și te învață o grămadă de chestii”. Evident că la acea vreme visam să am ocazia unui astfel de curs de pescuit cu o vedetă. Din acel moment, astfel de anunțuri au devenit oarecum desuete deoarece tot mai mulți pescari titrați începuseră să ofere astfel de cursuri.

Pentru mine, pescarul de atunci suna extrem de atrăgător, dar acum parcă nu sunt la fel de entuziasmat.

De câteva luni de zile circulă pe internet o serie de filme care, chipurile, te învață să devii un pescar mai bun la feeder. Nu ascund faptul că am urmărit și eu aceste filme, atât cele de bază cât și cele mai avansate. Singura concluzie pe care o pot trage este aceea că pentru mine a fost o pierdere de timp. Nu, nu sunt arogant, nu le știu pe toate, dar la final mi-am dat seama ca am pierdut timpul cu niște filmulețe care nu fac altceva decât un sumar simplist a mai multor filme care există pe youtube, gratis și de câțiva ani. Da, sunt realizate de către englezi, dar oricine are puțin discernământ poate să tragă exact concluziile și practicile care au o aplicabilitate vastă și nu una redusă, aplicabilă apelor din UK.

Indiferent de stilul de pescuit despre care discutăm, 99.9% din teorie există deja pe internet, gratis și expusă logic de către adevărați experți, campioni în campionate cu adevărat dificile, nu ca și cele din România în care concurează 3-4 pescari și restul chibiți și miștocari.

De asemenea, cine are puțină minte poate înțelege că totul a fost o strategie, deși bine gândită, mult prea agresivă și mult prea fățișă de promovare, pe de o parte a unui proiect care generează venituri financiare, și pe de alta a unui brand propriu de produse care, și el, prin vânzare generează venit.

Nu am nimic cu acest proiect, din contră, ”chapeau bas” pentru modul oarecum inovativ pe meleagurile mioritice de a-și crea imagine și de a genera venit. Subliniez inovativ pe meleagurile mioritice, afară se practică de foarte mulți ani.

Ideea este că eu personal, nu aș plăti sumele de bani exorbitante ci din contră; aș deschide youtube, as lua un caiet și un pix si m-aș pune pe treabă. Aș face abstracție de brandul de pe tricou și aș ”beli” ochii și urechile la partea tehnică, aș nota-o și aș aplica-o. Pe gratis. Ei nu chiar pe gratis deoarece unii preferă să bea o bere, să mănânce o alună, în plus caietul și pixul costă.

Dacă tot am făcut gargară până acum și dacă tot ați citit până aici, haideți să vă spun de ce nu aș plăti un român (exact, niciun român, nici chiar pe cel mai mare pescar din țară, cel cu nume de nadă 😊 ) să îmi dea lecții de pescuit. Prima și prima dată nu există la ora actuală un pescar din România care să producă rezultate la nivel internațional ÎN MOD CONSTANT. Da, sunt pescari care aduc un rezultat foarte bun odată la 2-3 ani, dar sunt cazuri unicate, nu constante (ma refer la top 10 cel puțin an de an), dar asta nu înseamnă că nu am un respect aparte pentru voi deoarece vă cunosc personal și nu v-ați încadrat niciodată în categoria chibiților și miștocarilor. De asemenea, nu aș plăti un pescar mioritic să mă învețe pescuitul deoarece mentalitatea multora este mult prea înapoiată comparativ cu cea a pescarilor din Italia, Franța, Belgia, Olanda și ca să fie și mai dureros, Rusia și Ungaria. Când spun înapoiată mă refer la faptul că românul, ca niciunul poate, pune botul la brand și nu la ceea ce contează; cum folosești un brand. În al treilea rând nu văd sensul în a plăti un pescar care flutură tot la a cincea frază stereotipul legat de numărul de concursuri câștigate. Nu are legătură. Tu înveți pescarii să pescuiască nu să devină concurenți. Tot ceea este expus in filmulețe se poate învăța și la pescuit nu doar la concurs. În final nu sunt genul de om care să arunce o sumă mare de bani unui pescar care să mă bombardeze cu o serie de truisme pe care le-am învățat deja, pe gratis de pe youtube.

Pe de altă parte dacă ar fi să plătesc un pescar titrat, din Anglia să zicem, să îmi dea lecții de pescuit aș proceda cu totul și cu totul diferit. Nici măcar nu aș merge cu el pe baltă ci l-aș scoate la ”întâlnire” as merge cu el la o bere, la o pizza sau orice ar fi și i-aș pune întrebări pertinente despre cum pregătește el o partidă, cu abordează un antrenament în caz de concurs, cum abordează o locație nouă, cum își împarte zilele de antrenament pentru a trage concluziile corecte, etc. Întrebări ce nu ar avea legătura cu ce nadă folosesc, cu ce pelete pun pe cârlig, etc. ci mai degrabă l-aș întreba cum abordează tehnic întrebările de mai sus, indiferent de stil. Dacă veți impresia că vorbesc prostii, uitați-vă la clasamentul finalelor pe echipe din ultimii 5 ani și veți înțelege cum au reușit ”copiii” să câștige atât de multe competiții. Au pus întrebările corecte unor pescari adevărați, binevoitori și cu vreo două concursuri câștigate. La toate acestea adăugați zilele de pescuit, gândirea corectă, nouă și complet opusă celei românești.

Dar aceasta este doar părerea mea….

One thought on “Părerea mea….

  1. Daca ar fi sa “platesc” pe cineva, ar fi: Daddy Draghicescu de la noi si pe John Wilson sau Bob Nudd de la ei. Din pacate John nu mai este printre noi.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.