Despre nade în culori

Vă salut prieteni pescari. Ştiu că a trecut mult prea mult timp de la ultimul articol, dar aşa se întâmplă când viaţa iţi iese în cale cu bune şi cu rele.

Relele să treacă, iar bunele să rămână şi să tot vină. Oricum ar fi, sper ca mă veţi ierta pentru absenţă şi vă veţi bucura de revenire.

Aş vrea să vă pot scrie despre partidele de neuitat pe care le-am avu în ultimele luni, dar din păcate nu pot. Pe de altă parte, eram dator, de foarte multă vreme cu un scurt articol despre culoarea nadei. Ştiu că unii dintre voi, deja au închis articolul, iar poate alţii continuaţi să citiţi.

S-a scris mult despre culoarea nadei. Poate nu la fel de mult ca despre cârlige, simţuri, politică, fotbal şi Simona Halep 🙂 . chiar dacă acum reiau şi eu o veche discuţie despre „teoria chibritului” doresc să subliniez că este vorba doar despre constatări personale. Nu doresc să intru în detalii de genul vederea la peşti, mirosul etc. Voi expune doar ceea ce am trăit pe pielea mea şi atât.

Aşa cum poate aţi putut observa, piaţa nadelor este suprasaturată de diverse sortimente pentru diverse specii. Culorile nu se lasă nici ele mai prejos. Negre, albe, brune, galbene, roşii, verzi, roşii cu galben şi alte combinaţii cu şi fără sens.

Din punct de vedere strict personal, atunci când vine de alegerea nadei şi a culorii, mă bazez pe o serie de reguli pe care le-am încercat şi pe care le-am stabilit în decursul anilor. Mai mult, în scurta expunere ce va urma, nu voi aborda nici subiectul mecanicii nadei.

Nada neagră este prima mea alegere atunci când pescuitul se desfăşoară în sezonul de iarnă şi primăvara devreme. O altă situaţie în care aleg această culoare este atunci când abordez o locaţie nouă iar peştele ţintă este babuşca, roşioara sau chiar şi carasul. Teoria spune că nada neagră trebuie folosită deoarece induce peştilor o senzaţie de siguranţă din două perspective. Prima este aceea a siguranţei de a se aşeza deasupra unei nade negre în favoarea uneia colorate. A doua perspectivă este aceea a siguranţei când vine vorba de răpitori. Mai aleg nada neagră atunci când vine vorba de pescuit în ape foarte curate.

Nada brună este alegerea „all-round”. De primăvara târzie şi până toamna, aceasta este alegerea mea când vine vorba despre pescuitul peştelui alb precum babuşca, roşioară, plătică şi caras pe lacuri şi baraje. Personal cred că această nadă este cea care se mulează cel mai bine pe majoritatea substraturilor, astfel, se confundă cu mediul natural, peştii fiind atraşi în primul rând de arome şi particule şi mai puţin de culoare în situaţia în care pescuiţi cu o nadă „moartă”. În cazul unei nade active, norul brun devine atractiv atât vizual cât şi olfactiv.

Nada galbenă nu este una din preferatele mele, însă cu toate acestea o folosesc în principal în sezonul cald în pescuitul crapului şi carasului. În ape foarte limpezi, pescuind la crap, am observat un comportament destul de ciudat care se traducea prin adunarea crapilor şi aşezarea lor deasupra nadei, fără însă a se hrăni. Impresia mea este aceea că această culoare le conferă un sentiment de siguranţă, dacă ar fi să facem o analogie culoare nadă – culoare crap. Nu ştiu, nu sunt expert şi nu mi-au spus:). Nada galbena o mai folosesc pentru pescuitul carasului,dar foarte rar şi mai des în pescuitul plăticilor de talie mică între ape, însă doar în situaţii excepţionale. Această culoare o mai utilizez, destul de rar ce e drept, în pescuitul pe râuri, vara.

Nada roşie este favorita mea atunci când vine vorba despre pescuitul pe râuri de primăvara şi până toamna. Uneori chiar şi iarna. Folosesc nada roşie deoarece pur şi simplu îmi place şi ştiu că este eficientă. În special pe râuri iubesc această culoare deoarece creează în apă un efect vizual de mare atracţie. Indiferent de aroma ei, culoarea roşie va atrage mereu vizual, fie că este vorba despre un râu curat sau unul foarte murdar. Dacă râul este murdar, cu atât mai bine, atracţia vizuală va conta şi mai mult. Chiar şi în situaţia în care nada nu este roşie ci galbena, voi avea mereu grija să adaug nişte pesmet englezesc roşu pentru că puţin roşu pe râu nu strică. O altă situaţie în care folosesc nada roşie, este cea în care pescuiesc la crap sau caras. Aici aleg nada roşie în funcţie de tipul nadei. Sunt o serie de nade roşii în care am încredere.

Nada verde este aproape una clasică pentru pescuitul crapului, astfel forţat de împrejurări am ajuns să o folosesc şi eu. Cea mai comună situaţie în care folosesc o nadă verde este atunci când folosesc method feederul şi întotdeauna cu o momeală de contrast – porumb, pelete sau dumbels cu o culoare stridentă

Cam asta ar fi, alte culori nu prea folosesc deşi ar mai fi câteva precum cele neutre sau care tind spre un brun foarte deschis sau aproape alb.

La final de articol vă voi prezenta câteva tipuri de nade pe care eu le prefer şi care au culori diferite: (toate nadele vor fi de la Marcel van den Eynde deoarece este singura nadă cu care am pescuit în anul ce s-a încheiat)

  • Nade negre: Turbo Black, G5 Black, Super Roach sau orice nada brună la care adaug un colorant negru.
  • Nade brune: Turbo, G5, Record Gold sau Silver, Gold-Pro, Carassio, Method Mix.
  • Nade galbene: Gold-Pro Yellow, Formaggio Yellow
  • Nade roşii: Expo, Formaggio Red, River Ace.
  • Nade verzi: Marine Green Shelfish.

 

Până la următorul articol va rog să nu uitaţi de pagina noastră de facebook. Cu un click aici şi un like ne ajutaţi să creştem.

 

De asemenea doresc să vă informez că a fost lansată şi pagina oficială de facebook Van den Eynde Romania. Un click aici şi un like va ajuta pagina să crească şi veţi fi mereu informaţi cu privire la noutăţile van den Eynde şi diverse reţete de nadă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.