Pescarul român sau epopeea prostiei.

În mod normal acest nou articol de pe blog ar fi trebuit sa fie despre prima partidă de pescuit pe o apă sălbatică după sfârşitul prohibiţiei.

Vă pot spune că aceasta a fost şi intenţia mea, însă odată ajuns pe malul Someşului, într-o frumoasă zi de Duminică, după câteva furtuni straşnice, am constat că era imposibil să pescuiesc din cauza debitului extrem de crescut (ţeapă mai ales că vineri consultasem site-ul Institutului National de Hidrologie care prevestea o scădere accentuată a debitului). În fine, am pescuit 3 ore la o distanţă de 1,5 metri de mal cu un feeder de 70 de grame. Capturi: un oblete.

Dar nu despre aceasta as vrea sa va povestesc azi ci despre un alt fenomen care devin tot mai agasant, tot mai frustrant, tot mai înspăimântător şi mai degradant: Pescarul Român.

Poate că mai sunt câţiva printre voi care s-au aşezat seara, la răcoare, la o şuetă cu alţi pescari şi v-aţi dat seama că în ţara aceasta există foarte multe tipologii de pescari. Din nefericire am observat o recurenţă a comportamentelor pescarilor în preajma unor momente cheie cum ar fi sfârşitul prohibiţiei.

Din capul locului vă pot spune că aici nu voi discuta despre pescarii care fac ravagii pe lacurile private deoarece „mă doare la patină” atâta timp cât patronii sunt de acord cu acest comportament, nu le plâng de milă. În schimb plâng de milă apelor naturale care sunt de-a dreptul decimate de pescarii români.

Cei mai degustători pescari din lume şi anume braconierii. Cei care folosesc plasa monofilament, pripoanele, paraşutele, curentul. Despre aceştia nu voi discuta deoarece sunt bine cunoscuţi şi din nefericire legea şi organele nu iau suficiente măsuri pentru a stopa fenomenul.

Aşadar spuneam că sunt mai multe tipologii de pescari. Probabil că cei aflaţi în vârful „lanţului trofic” sunt pescarii 100% C&R. Adică acei pescari care respectă regulamentele pe lacurile private dar mai ales pe apele naturale. Sunt cei pentru care pescuitul este o plăcere, o încercare, o pasiune şi o modalitate de a-şi dovedi că sunt mai buni decât ceilalţi pescari, dar şi decât peştii pe care îi au ca şi ţintă. Sunt de departe cei mai fair-play jucători şi cu adevărat sportivi.

Mai apoi vin pescarii care respectă regulamentele lacurilor private, respectă regulamentele impuse de organele statului, cu menţiunea că mai reţin peşti în limitele legale şi mai ales cele ale bunului simţ. Aceşti pescari care acţionează în limitele legii sunt de asemenea demni de laudă.

Aici începem cu pensionarii care în loc să fie nişte puncte de reper pentru generaţiile tinere, sunt de fapt un model ce nu trebuie urmat sub nicio formă. De ce? Deoarece nu fac altceva decât să pescuiască şi să reţină tot ceea ce prind, indiferent de dimensiune sub clasicul pretext „duc acasă pentru pisică” sau „am plătit permis, deci fac ce vreau cu peştii”. Desigur, trebuie reţinut faptul că nu generalizez acest lucru, dar încă nu am văzut pescarul pensionar care sa pescuiască doar C&R sau să reţină peşti în limitele legale.

Urmează apoi pescarii de mai multe vârste care pescuiesc în scopuri de subzistenţă. Sunt acei pescari care parazitează anumite locuri şi zone. Aceşti pescari pot fi întâlniţi în multe zone şi au comportamentul tipic de a rămâne o perioadă îndelungată pe o zonă din care scot tot ceea ce se poate. Pentru aceştia pescuitul reprezintă o sursă de profit deoarece periodic ei transportă peştii spre a fi vânduţi. Astfel de pescari sunt extrem de distructivi din mai multe motive: ei reţin tot ceea ce prind, mai apoi realizează o selecţie a peştilor. Cei mai mari sunt trimişi spre a fi vânduţi, iar cei mici, cei care scapă cu viaţă sunt aruncaţi înapoi în apă, alături de cei morţi. Doar oferă marfă de calitate, nu mortăciuni.

Din nefericire am fost martorul acestui fenomen cu nişte pescari ardeleni care au parazitat o zonă timp de câteva săptămâni. Eu, pescuind mai în aval, am observat zilnic scobari şi mrene moarte care pluteau din derivă, ca urmare a selecţiei. Aceşti pescari sunt uşor de oprit însă este nevoie de controale serioase şi de oameni şi mai serioşi.

Urmează apoi acei pescari care pescuiesc pentru a-şi hrăni orgoliul, reţin peşti şi se laudă cu ei. Pescarii aceştia sunt dovada vie a zicalei „prostul dacă nu e fudul, parcă nu este prost destul”. Prind peşti, îi omoară şi apoi se laudă pe reţelele de socializare. Aceştia sunt unii dintre cei mai dezgustători.

Chiar de curând am avut de a face, virtual, cu asemenea pescari şi mă văd obligat să recunosc faptul că observ din ce în ce mai mult că prostia nu are limite.

După ce am postat un comentariu mai dur la adresa pescarului, tânăr după aparenţe am primit câteva reply-uri la care nu mă aşteptam: „eşti invidios că nu poţi realiza aşa ceva.”. Însă cireaşa de pe tort a venit din partea autorului „minunatelor” capturi „Motivul pentru care i-am păstrat şi pe cei mai mici este că aici la noi este invazie de mrenuţe mici, dai de ele peste tot în zona noastră. Şi oricum am eliberat aproximativ 30 de bucăţi aşa micuţe.” Este citatul luat de pe facebook, însă eu nu i-am înţeles logica, ba mai mult, cine l-a pus pe acest individ să facă selecţia naturală după bunul plac? Probabil că este o întrebare fără răspuns, însă trebuie să ştiţi că acest gen de indivizi populează România şi reţelele de socializare, ba mai mult, se mândresc cu aceste capturi.

 
Sursa: http://www.facebook.com

Chiar dacă nu a fost un articol despre pescuit ci despre pescari, sper ca l-aţi citit cu atenţie şi că veţi înţelege pericolul care pândeşte peştii din apele naturale din România. Dacă am jignit pe cineva pot spune că nu îmi pasă, ba mai mult chiar mă bucur că cei ce practică pescuitul distructiv mai au decenţa de a se simţi jigniţi, poate acum înţelegeţi jignirile la care suntem supuşi noi, cei ce pescuim corect de către acţiunile voastre de distrugere.

Dragi pescari, luaţi atitudine, sunaţi la Poliţie!!! Nu va daţi bătuţi. Suntem mai mulţi şi mai corecţi decât ei. Eu cu siguranţă voi lua atitudine.

Ajutaţi-ne să creştem. Share-uiţi acest articol şi daţi un like paginii noastre de Facebbok cu un click aici.

4 thoughts on “Pescarul român sau epopeea prostiei.

  1. Nu, prietene. Suntem unde suntem tocmai pt că mulți gândesc așa, ca tine. Dacă statul te fură hai să îl fur și eu, dacă ăla braconează hai să braconez și eu, dacă e plin de mizerii pe stradă ce rost are să folosesc coșul de gunoi. Scopul nu scuză mijloacele. Că furi pt că ești sărac, sau doar ca să iți mărești averea, tot aia e. Când românul e pus în faţa unei situaţii noi el nu se adaptează. Se împacă. Ca ciobanul din „mioriţa”.

    Like

  2. Ai șters postul pt care era reply-ul, nu o lua personal nu era pt articol, pe care il susțin 🙂

    Like

  3. E ok,mi-am dat seama. Dar la halul in care a scris…. Mi-era jena ca vede lumea si ma fac de rusine cu asemenea specimene pe blog.
    Dar da, aceasta este mentalitatea romanului….

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.