Despre copcă…

Cu siguranţă nu sunt singurul dintre acei „nebuni” care nu ţin cont de gradele de afară atunci când vine vorba despre pescuit. Nu sunt tipul de persoană care să caute noi şi noi recorduri în domenii variate, însă o partidă de pescuit la -23 de grade trebuie să fi fost cea mai grea, frumoasă şi memorabilă amintire a mea din timpul partidelor de pescuit pe timp de iarnă.

Aceasta şi poate cea în care s-a rupt gheaţa cu mine…la mal, deci nu am intrat foarte adânc. 🙂

Multe dureri de spate dar şi mai multe gripe au fost rezultatul atât de multor partide de pescuit. Însă cum nebunia nu prea are limite de felul ei, iarna aceasta plănuiam să nu fac o excepţie din partidele la copcă. Lansetele scurte, flexibile, vergile scurte (sunt pescar de staţionar, aşa ca fie-mi iertată omiterea dandinetelor, a momâştelor şi a echipamentului pentru răpitori), plutele uşoare, special tratate cu mai multe straturi de ojă pentru a face faţă frigului pătrunzător.

Din nefericire cineva, undeva, probabil Mama Natură sau meteorologii au comis o mare eroare şi nu am avut suficientă iarnă. Frigul aprig şi de durată nu a prea fost, iar când lacurile au îngheţat suficient pentru a suporta un om aşa ca mine, bine făcut, s-au şi dezgheţat şi iarna a trecut.

Deci iarnă nu am avut, aşa că anul acesta am spus pas partidelor extreme. Nu contează, amintirea celor din trecut mă ajută să merg mai departe în aşteptarea celor viitoare, deşi parcă iarna şi pescuitul nu se împacă prea bine, nu e aşa?

Oricare ar fi părerea voastră despre ecuaţia pescuit+iarna=??? Eu sunt de părere că pescuitul trebuie să fie plăcut, confortabil şi mereu un motiv de bucurie şi de concluzii şi învăţăminte noi.

Oricum ar fi, partidele, puţine ce e drept, la copcă au fost mereu neaşteptate şi pline de învăţături, de cele mai multe ori dureroase despre cum trebuie abordată o astfel de partidă.

Am reuşit să trag o serie de concluzii pe care am să le împărtăşesc cu voi. Prima dintre aceste concluzii ar fi aceea că atunci când pescuiţi la copcă este foarte important să aveţi norocul fenomenal de a localiza peştii cât mai rapid. Aceştia se mişcă foarte puţin spre deloc deoarece fiecare mişcare se traduce prin consum de calorii vitale pe timpul iernii. Cu toate acestea, peştii se vor deplasa atunci când un loc este nădit succesiv deoarece acel punct reprezintă o sursă continuă de hrană/proteină.

Ideea că peştii mănâncă din cauză că „au venit pe nadă” este de cele mai multe ori una falsă. Am întâlnit situaţii în care după nădire peştii au sosit în zonă, însă refuzau să se hrănească. Am observa acest comportament pescuind într-o apă de aproximativ 1 metru adâncime şi extrem de curată. Atât de curată încât vedeam peştii aşezaţi deasupra nadei. Indiferent de tipul momelii, grosimea firului şi dimensiunea cârligului, aceştia au refuzat să se hrănească. De ce? Nu aş şti să vă spun. A fost un fenomen ciudat. Probabil era vorba de acel interval de timp în care ei încep să se hrănească, interval pe care probabil că eu l-am ratat.

Există alte situaţii în care peştii refuză să se deplaseze pe nadă. O situaţie de acest tip am întâlnit într-o iarnă când pescuind într-o copcă nu am avut nicio trăsătură, motiv pentru care am decis să merg la altă gaură curată, nenădită. Acolo am avut o singură prezentare, dar când am făcut o nouă copcă la circa 30 de cm în lateral, am găsit casa bibanilor.

Acelaşi a fost fenomenul şi cu babuştele, cu menţiunea că în momentul în care am nădit copca, peştii au dispărut.

O altă concluzie extrem de importantă e acea că trebuie găsită termoclina. Ce este aceasta? Ştie Google, dar am sa trec rapid peste acest subiect despre care dacă nu ştiţi…e cam nasol. În fine, este vorba de zona de delimitare dintre două mase de apă cu temperaturi diferite. Cu alte cuvinte zona unde avem ape cu temperaturi diferite. Termoclina este întotdeauna pe orizontală, evident. Există situaţii în care într-un lac există izvoare puternice care aduc un aport de apă cu o temperatură diferită, în general mai mare decât cea din restul lacului. Aceste zone sunt puncte fierbinţi pentru peşti şi mereu vor da un randament bun chiar şi fără nădire.

Legat de nadă, aceasta contează destul de puţin. Important este să fie una fină, nu foarte proteică. Aceasta trebuie introdusă în cantităţi limitate pentru a nu crea un efect de recul. Niciodată nu introduceţi nada înainte de a pescui. Mereu pescuiţi copca prima dată. Stabiliţi câteva repere care pot fi modificate precum adâncimea, grosimea firului şi mărimea cârligului precum şi momeala şi combinaţiile posibile. Abia apoi nădiţi.

Ajuns în acest punct pot concluziona că pescuitul la copcă se bazează în mare parte pe noroc, pe cheful peştilor, pe inspiraţia de a găsi zonele fierbinţi şi pe o foarte bună cunoaştere a lacului în care pescuiţi.

Ţineţi cont de aceste idei pentru iarna ce va veni, cine ştie, poate vor fi folositoare.

Fir Întins !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.